duminică, iunie 15

Impecabil+Perfect de Sara Shepard

  Volumul 2 din seria ,,Micuţele mincinoase" l-am terminat săptămâna trecută, şi cum nu prea am avut timp de blog, am să-i fac recenzia acum, împreună cu volumul trei, pe care l-am terminat ieri, după interminabile lălăieli.

Impecabil
  Acestă carte mi se pare un soi de graniţă dintre primul şi cel de-al treilea volum. În prima carte a seriei este prezentată fiecare adolescentă din fostul grup de prietene, destrămat din cauza misterioasei dispariţii a lui Alison Dilaurentis. Deşi Aria, Hanna, Spencer şi Emily sunt hărţuite de A, ele nu prea comunică unele cu altele şi nici nu arată că ar vrea să se apropie din nou, aşa cum erau pe vremea când erau prietene. Lucrul ăsta m-a deranjat, pentru că numai împreună ar putea lupta împotriva persoanei misterioase care le şantajează. Însă în Impecabil fetele încep treptat, treptat să aibă legătură una cu alta, cu toate că tot nu erau veritabile amice. Dar tot e un început...
  Apar noi personaje, precum Toby şi Jenna, care împărţeau nişte secrete cu Ali. Uneori nu-mi dădeam seama dacă Toby era periculos sau doar un psihopat neînţeles. Mă surprindeam gândindu-mă că era posibil ca el să fi fost A, dar totuşi se comporta ca un gentelman, deci nu mai eram sigură de nimic la un moment dat.
  Întâmplările devin din ce în ce mai încâlcite, până ce simţi că nu mai există scăpare. A se bagă peste tot, reuşind de multe ori să transforme nişte momente perfecte în unele penibile. Îmi venea să zgâlţâi cartea să-mi spună mai repede cine e persona din spatele mesajelor anonime...
  M-a nemulţumit comportamentul tatălui Hanei, care mereu îşi păreseşte familia fără niciun cuvânt după ce fiica lui intră în situaţii jalnice, dar şi mama Hannei, care e câteodată indiferentă şi are o relaţie cu un ofiţer de poliţie...după ce Hanna a fost dusă la secţie pentru un anumit furt.

Scor: 3,5 din 5
,,Ochi pentru ochi, şi toată lumea începe să orbească" GANDHI 
Perfect
  Volumul trei este net superioar primelor două. A devine muuuult mai primejdios, pericolele sunt din ce în ce mai iminente şi nimic nu mai este ceea ce pare. Personalitatea fiecărei micuţe mincinoase este clădită verosimil, în special a lui Spencer. Am aflat motivul pentru care Melissa şi sora ei mai mică sunt tot timpul în conflict una cu cealaltă. Pricina certurilor celor două surori e posibil să fi avut legătură cu dispariţia lui Alison, aşa cred eu...
  Ultima jumătate a cărţii întoarce dinamismul acţiunii la 180 de grade. Totul se petrece surprinzător de repede. Nici nu-mi revenisem din şoc, căci autoarea aruncă altă ,,bombă" din nou, din nou şi din nou. Şi mi-a plăcut asta.
  Finalul e neaşteptat, uimitor şi inedit. Abia aştept să pun mânuţele pe următorul volum să aflu ce se mai întâmplă.

Scor: 4,5 din 5

2 comentarii:

Oana spunea...

Frumoasă recenzie! Eu urmăresc serialul :) vacanță plăcută!

Smilenow...die later spunea...

Oana-mulţam şi vacanţă frumoasă de asemenea!:>3